ALO?!?

Trrrrrrr…..suna fixu’! Tresar buimaca din somn si ma indrept spre telefon. Dar mai intai cad din pat si aterizez direct pe farfuria cu negrese, ultimele trei. Nicio problema ; un pic de culoare nu strica nici macar tricoului meu alb si anost. Ma ridic boscorodind de zor si invocand «sfintii cretinului care n-a putut sa ia asta de aici !»( ?) si o tulesc spre fixu’ care rage in continuare ; mama lui de scula stresanta !
Trrrrrrr…….aaaahhhh, creierii mei facuti zob, cine pisici l-a dat la maxim ?!?Parca mi-a explodat un vulcan in teasta…ca iar ma iau de «cretinu' care ma polueaza fonic la ora asta matinala !»(8 dimineata !) Fug, mai am 2 pasi…Hai ho, ca acu’ raspund !Cacat, am uitat de cablul care sta tolanit la intrarea in sufragerie ; drept urmare, ma adun pentru a2a oara de pe jos, imi scutur, dintr-un reflex absolut tampit, tricoul alb-deja pangarit si, din nou, fac referire la «sfintii tampitului care a lasat cablul in mijlocul casei !»( ?). Apoi completez cu un «mama ma’sii de inconstient !»,ca sa fiu sigura ca a priceput si cablu’, si poate dispare ca prin minune din calea mea. Un pas…
Trrr…trrrr…trrrr….Gata, al meu esti !Ridic receptorul cu viteza luminii si izbucnesc intr-un «ALO !» isteric, in culmea apogeului meu nevrotic. Liniste deplina ; nimeni la celalalt capat…doar tonul idiot de ocupat si trepidatiile mainii mele agresand receptorul. Racnesc un ultim «ALO !» ca sa ma conving de ambiguitatea situatiei si trantesc scula inapoi in furca, rosie-neagra-albastra de nervi. Mai astept 1 minut langa «ustensila dracului», ca poate, poate o reveni «cretinul» care mi-a stricat de pomana un somn atat de dulce si profund…mama ma’sii de moment !
Nu mai suna, clar !Cu ochii cat cepele, parul valvoi si capodopera neomodernista proaspat zamislita, ma incumet sa apas butonu’ sa vad cine fixu’ meu tocmai imi futuse o dimineata de vise picante. Imi arunc ochii impanziti de zeci de vasulete de sange, mici si dragalase, pe afisajul sculei si citesc : «Mama servici»
Ma rasucesc la 360° si ma intorc in pat sictirita, dar nu inainte de a ma debarasa printr-o miscare scurta si oarecum brutala de odiosul picassou’. Aterizeaza, fireste, undeva pe parchet. Cu o ultima sfortare, fac conexiunea dintre mama si «cretinul», murmurand, undeva la granita dintre crunta realitate a diminetii si reverie : «Mama ma’sii de copil cretin care sunt,ca doar locuiesc singura!»