joi, 4 septembrie 2008

Sa-i spunem...Ana

Se trezi cu o migrena cumplita si cu o pofta teribila de ciocolata. Pe vremea cand citea „Marry Poppins” nu si-ar fi imaginat niciodata o scena de sex atat de voalata. Un cubulet de ciocolata, in schimb, ar fi satisfacut-o intr-un mod sublim.
Se chinuia sa-si aminteasca daca era blond sau brunet, daca se cunosteau, sau cam de pe la ce ora o abandonase intre asternuturi. De fapt, se intreba cat durase intregul act, cum a fost…? Isi dorise dintotdeauna rolul de femeie versata, perversa, amatoare de senzatii tari; si totusi…cum Doamne iarta-ma sa fii intr-atat de superficial incat sa nu-ti amintesti nimic aIIa zi, in schimb sa-ti zboare prin minte intamplarile hazlii ale lui Marry Poppins? Inexplicabil de superficial!
Migrena persevera, la fel si pofta nebuna de ciocolata. Se ridica din pat, in splendoarea unei goliciuni care alta data ar fi scandalizat-o; ridica de pe jos o sticla goala de whisky (acum se explica si migrena!) si aduna mucurile de tigara din jurul scrumierei. Asadara, era fumator. Se opri apoi in fata oglinzii, in asteptarea unei confirmari concludente: „Da, esti frumoasa! Tarfulita, dar frumoasa!”. Ii placea ceea ce vedea. Isi zambea parsiv, cautand frenetic defecte. Niciunul. Noul rol o prindea de minune. Pacat ca mintea ei se convertise intr-un mic blanc! Marry Poppins ar fi fost de-a dreptul revoltata: ar fi privat-o cu desavarsire de calatoriile fantastice, trucurile cu umbrela si turta dulce!
Era satula de diplome, premii, laude si alte tertipuri care, de-a lungul timpului, o facusera sa se simta intocmai unei iepe pursange, de talie mondiala. Nu dorea sa mai fie fetita cuminte, rezervata, exemplul tuturor. Nu facuse nicio nebunie vreme de 23 de ani…pana acum. Se simtea cu adevarat libera, increzatoare, independenta. Mereu fusese constienta de propria-i frumusete; la un moment dat devenise obsedata de parul ei negru si lung care, in contrast cu ochii de un albastru azuriu, ii conferea intocmai alura unei nereide. Acum aflase ca poate, fara nicio implicatie, sa se detaseze emotional, cu o nonsalanta ireprosabila, si sa priveasca lucrurile pur obiectiv. Mai vroia! Isi promisese ca data viitoare nu mai bea.
Tanjea dupa un cubulet de ciocolata; se decise sa-si cumpere,chiar daca afara ploua cu galeata. Se imbraca grabita, insfaca umbrela si cobori scarile in viteza, aidoma unui copil nerabdator sa iasa la joaca. Deschise umbrela si ramase cu ochii atintiti asupra ei pret de cateva minute. Zambea. Atat de inocent. Pe vremea cand citea „Marry Poppins” era convinsa ca poate sa zboare daca isi deschide umbrela!

vineri, 8 februarie 2008

"I must be EMO!"

Vai,frate coaie,cat de EMOtionant!!! =(


ALO?!?

Trrrrrrr…..suna fixu’! Tresar buimaca din somn si ma indrept spre telefon. Dar mai intai cad din pat si aterizez direct pe farfuria cu negrese, ultimele trei. Nicio problema ; un pic de culoare nu strica nici macar tricoului meu alb si anost. Ma ridic boscorodind de zor si invocand «sfintii cretinului care n-a putut sa ia asta de aici !»( ?) si o tulesc spre fixu’ care rage in continuare ; mama lui de scula stresanta !
Trrrrrrr…….aaaahhhh, creierii mei facuti zob, cine pisici l-a dat la maxim ?!?Parca mi-a explodat un vulcan in teasta…ca iar ma iau de «cretinu' care ma polueaza fonic la ora asta matinala !»(8 dimineata !) Fug, mai am 2 pasi…Hai ho, ca acu’ raspund !Cacat, am uitat de cablul care sta tolanit la intrarea in sufragerie ; drept urmare, ma adun pentru a2a oara de pe jos, imi scutur, dintr-un reflex absolut tampit, tricoul alb-deja pangarit si, din nou, fac referire la «sfintii tampitului care a lasat cablul in mijlocul casei !»( ?). Apoi completez cu un «mama ma’sii de inconstient !»,ca sa fiu sigura ca a priceput si cablu’, si poate dispare ca prin minune din calea mea. Un pas…
Trrr…trrrr…trrrr….Gata, al meu esti !Ridic receptorul cu viteza luminii si izbucnesc intr-un «ALO !» isteric, in culmea apogeului meu nevrotic. Liniste deplina ; nimeni la celalalt capat…doar tonul idiot de ocupat si trepidatiile mainii mele agresand receptorul. Racnesc un ultim «ALO !» ca sa ma conving de ambiguitatea situatiei si trantesc scula inapoi in furca, rosie-neagra-albastra de nervi. Mai astept 1 minut langa «ustensila dracului», ca poate, poate o reveni «cretinul» care mi-a stricat de pomana un somn atat de dulce si profund…mama ma’sii de moment !
Nu mai suna, clar !Cu ochii cat cepele, parul valvoi si capodopera neomodernista proaspat zamislita, ma incumet sa apas butonu’ sa vad cine fixu’ meu tocmai imi futuse o dimineata de vise picante. Imi arunc ochii impanziti de zeci de vasulete de sange, mici si dragalase, pe afisajul sculei si citesc : «Mama servici»
Ma rasucesc la 360° si ma intorc in pat sictirita, dar nu inainte de a ma debarasa printr-o miscare scurta si oarecum brutala de odiosul picassou’. Aterizeaza, fireste, undeva pe parchet. Cu o ultima sfortare, fac conexiunea dintre mama si «cretinul», murmurand, undeva la granita dintre crunta realitate a diminetii si reverie : «Mama ma’sii de copil cretin care sunt,ca doar locuiesc singura!»

vineri, 25 ianuarie 2008

Mizez pe Don Juan!

Galanteria a murit de mult; nimic nou sub soare. Si, in fond, nimic iesit din comun!Oare cum s-ar fi incadrat in tabloul secolului 21 gentlemenii rabdatori de altadata, curtenitorii vesnic devotati castitatii acelor domnite dupa care suspinau ani in sir?Sau cum s-ar fi adaptat rafinatele domnisoare cu principii pre-maritale, intelenite prematur in subconstient, situatiilor de azi, in care acelasi tip de „fetite stilate” duc lupte crancene impotriva pastrarii conservatorismului aluia imperios al secolelor trecute?
Cam cate minute in sir ai rade tu, ca fata, cand la sfarsitul primei intalniri baiatul ti-ar saruta politicos mana?Acum serios; hai macar pe obraz!Probabil ca pentru urmatorul date ti-ai alege o zi geroasa de iarna, in care sa fii sigura ca porti manusile si caciula; asta in caz ca urmatorul sarut s-ar vrea a fi unul parental, pe frunte!Sau stai…care second date frate?!?Cu ala???Visezi color!!
Dar tu, ca baiat, cam in cat timp ti-ai reveni din soc in momentul in care, in urma incercarii pedante de a-ti baga iubita in pat, afli nu numai ca nu „e OK din prima seara”, ba mai mult…ca don’soara te someaza s-o si iei daca vrei absolutul?! Pai evident ca o iei…cu capu’!!!
Un lucru este clar: rabdarea nu mai e la moda, varietatea este un must have nelipsit din „portofoliul cu experienta” al fiecaruia, stabilitatea echivaleaza mai nou cu ideea „absolutului” de mai sus, migram plini de patos de la UNUL la ALTA si ne mandrim, sfidam legile bunului simt pentru ca ne permitem, mizam pe imaginea edulcorata a unui Don Juan urban, pe holograma unui secol mult prea echivoc chiar si pentru tine, seducatorul incontestabil!
Nu te simti ostracizat; ia-ma de mana si hai sa plonjam impreuna in utopia asta, in care n-avem niciun Dumnezeu. Mizez pe tine, Don Juan, intocmai pentru ca debordezi de experienta! Macar stiu la ce sa ma astept; simt ca nu voi fi dezamagita!

sâmbătă, 19 ianuarie 2008

JOC DE-A POEZIA

Din aceeasi categorie a secularelor "caiete de dat cu parerea" face parte si scriitura mea,de'a dreptu' profunda! =))) ENJOY!

A-nceput de ieri tortura...
Frate,si nu pot sa dorm!
Gata,ce mai tura-vura:
Baby,te iubesc enorm!

Si cand ma gandesc la tine
Oh man,simt ca-nnebunesc;
Ard in flacari de dorinta,
Si nu stiu daca-i firesc!

Te zaresc in tot si-n toate;
Of,you make me so confused!
Vad ca nu ma lasi in pace...
But I love to be abused!

Si ma faci cu o privire
To go mad,iti jur solemn...
Nu e o inchipuire,
Ci moreover e un semn!

Daca stau s-ascult de tine,
I will end up in declin;
With a broken heart,mai frate,
And no chances s-o alin.

Asa ca fac pe nebuna
And I call you zapacit,
Cand imi spui brusc ca de mine
Madly te-ai indragostit!

Dar tu nu accepti refuzuri
Si-mi explici ca te-am vrajit;
So I feel un pic jenata:
Maybe ca m-am cam grabit!

Ma reped cu-o sarutare
Sa-ti arat how much I care,
And you promise cu ardoare
C-ai sa-mi dai orice iti cer!

Insa nu iti cer prea multe
Only sa ma poti iubi…
Si din cand in cand,my baby
Improvise some nebunii!

Asa ca believe me honey
Cand iti spun ca te iubesc;
I would try to do mai multe
But for now nu indraznesc!

I want to sleep,dar degeaba
Ca Mos Ene nu ma place;
Ma gandesc numai la tine
I LOVE YOU si n-am ce-i face!!!